luni, 1 iulie 2013

P-RÂUL MEU





A plouat infernal. Până la un punct frumos, necesar, firesc. Dar nu asta este tema postării de astăzi! Ploaia este subiect colateral. Altele sunt supărările mele. Să le luăm pe rând:
Mă doare societatea și sistemul,
Mă doare poporul,
Mă doare lipsa de educație,
Mă doare EPOCA DE PLASTIC
Nu debitul pârâiașului meu m-a întristat. Debitul mare de la ploi sau mic până la dispariție de la secetă își vede de treaba lui adică face, ce a învățat încă de la izvoare și anume să curgă la vale. Noi oamenii am amenajat albia, am plantat copaci pe maluri, am făcut diguri sau mici baraje pentru perioada în care este nervos, dar tot noi oamenii am mai făcut ceva. L-am transformat într-o groapă de gunoi universală și așa din ”educație” am astupat gunoaiele în amonte de aval!!! Ce a făcut ploaia asta? I-a desconspirat. A scos la iveală toată mizeria umană care se află în noi și a panotat-o într-o expoziție la care eu trebuie să fiu critic de artă absurdă.

Totul se numește POLUARE....!

 Nu lemnul mă deranjează, nu pietrele mă deranjează......












Nici asta


Cel mai clar aici se vede ce mă deranjează și ce este în poză nu este nici 10% din retina mea bombardată cu pet-uri, pamperși, și resturi de plastice de la casele moderne din ruralul meu. Așa da don Niai. O să le strâng eu toată vara dar nu asta rezolvă situația. Ecologizarea se face prin educație, educația se face prin școli , școala se face prin legi date de guvern, de parlament etc... acesta esta ”lanțul trofic” al implementării educației ecologice. Vai de planeta noastră!! În viitor am să încerc să accesez un proiect pe tema asta și să încerc să-l implementez în satul copilăriei mele. Măcar ar fi un semnal de alarmă pentru cei aproape 600 de copii/elevi care trec pe la poarta mea (nu e vina mea că am casa rămasă de la părinți și pe care o reconstruiesc, vecină cu școala) ... de aceea am și botezeat locul de acolo... AREA ZERO



Dar până voi reuși să schimb ceva, mă uit la PET-urile răsfirate în albie și-mi zic în barbă: Aștia au consumat tanita, aștia au consumat azuga, aștia timișoreana, aștia vin, de categorie sumară..... aștia oțet, aștia ulei de soia....
Citisem undeva că se poate stabili nivelul de trai și de educație a unei localități doar privind în gunoaie! Cred că a avut dreptate!



3 comentarii:

  1. Si cine a dat primul cu piatra ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu piatra in "balta" (aici), am dat eu. A arunca cu piatra in sensul celui fara vina, cand ma refer la gunoie, nu pot nici eu sa imi asum aruncatul celui fara de prihana....!

    RăspundețiȘtergere
  3. Trist!
    Și eu m-am confruntat cu aceleași probleme dar mă gândesc să încep singur o campanie de educare a copiilor din sat.
    Foarte tare faza cu stabilirea nivelului de trai și al educației.

    RăspundețiȘtergere