COMPUNERE

                        Motto:

                                                               Era odată un copil

                                                ...și atât!

Nu m-am gândit niciodă că aș scrie ceva pe tema asta, dar risc să o fac! Și nu va fi unica scriere, probabil că în funcție de stări și/sau de cititori voi recidiva.

Cine suntem noi cei care ne întâlnim pe blogurile dezurbanizării?

Suntem niște oameni normali, care chiar dacă în subconștient ne gândim să facem o afacere din asta (din revenirea în rural!), în realitate noi ne gândim aproape orgolios să ne fie nouă bine. Nu vrem o afacere (sau poate vrem?!), nu vrem segmentarea existenței noastre... Și începând de aici, trec la persoana întâi, să nu vă lezez vouă interesele absconse. Eu vreau să mă întorc la ”mama” pentru că acolo fiecare ne-am simțit cel mai bine.   ”Mama” este natura, 

                           natura la mine acasă are patru anotimpuri, 

                           acum e anotimpul... toamna.

La școală fiind, învățătoarea mă punea să scriu despre toamnă și am scris, am scris așa cum credeam atunci, așa cum vedeam atunci, așa cum am fost învățat atunci. Apoi am avut ocazia să jurizez cateva concursuri școlare de... literatură și ce am descoperit? Am descoperit copilul din copilăria mea care scria despre anotimpuri așa cum îl învățase doamna învățătoare. Așa, ca o paranteză deschisă, pe mine mă învăța tovarășa, dar anotimpul a rămas același. Acum e toamnă...!  În Area zero a venit toamna pentru prima dată de când a fost numită așa, a venit pentru a doua oară de când sunt proprietar acolo și pentru 50 oară de când am avut percepțiile despre toamnă acolo. La școală mi s-a explicat cum e toamna, eu priveam în jur și acceptam lecția despre toamnă. Acum e altfel, acum prin tot ce mă înconjoară trăiesc asta.  Comunic senzorial. Privesc frunzele transformate în bărcuțe, bărcuțe care navighează prin oceanul de aer, spre țărmul liniștii, spre țărână. Privesc culoarea lor și descoper culoarea toamnei.

Apoi în aer miroase a nuci, a gutui, a struguri, a rece, a must, a iarbă într-un anumit fel, a fum și inspir cu nesaț și mă trezesc zicând că acesta e mirosul toamnei. Dar nu este numai privirea, numai mirosul... apare gustul fructelor dar nu e numai gustul aud zgomotul toamnei, aud melodia toamnei... aud greierii, păsările, broastele, câinii..., toate zgomotesc, le aud altfel, și iarași mă trezesc zicând că acesta este sunetul toamnei. Dar nu e doar asta...! Vibrația mea se modifică, mă trezesc influiențat de lună, de solstițiu, de lumină, de temperatură, de gravitație și zic fără să vreau că iată... aceasta este starea de toamnă. Și nu este doar asta...  Percepția... da percepția este alta, de fiecare dată alta, iar în loc să fie un dejavu care să se repete în fiecare an, fiecare toamnă se modifică în funcție de percepția noastră. După aceea, am complicat anotimpurile și le-am imaginat în cele mai complexe forme. Apoi cu cât avansăm în a le număra, cu atât ne dăm seama că toamnă este de fiecare dată altfel, că toamna se reduce atât de simplu la: respir, privesc, aud, gust, simt! Cu aceste gânduri am să merg în natură, să culeg struguri, să respir dimineți...! Asta este toamna în Area zero, așa este toamna mea.

                                                   La voi cum este?