sâmbătă, 31 ianuarie 2015
miercuri, 28 ianuarie 2015
STUDENT ÎN ANUL ÎNTÂI
Am așa un sentiment de nou început, de absolvent de liceu care pleacă în viață. E un deja-vu. Aveam 23 de ani. Eu, om cu armata făcută, ea absolventă de liceu sanitar. Cu filmul ”Toamna bobocilor” înșurubat în mental, am plecat undeva într-un sat, după repartiția primită de tânăra doamnă. Până la un punct funcționa totul dar punctul s-a transformat repede în puncte puncte, tânărul posibil responsabil de cămin cultural și suplinitor pe vreo catedră neocupată și tânăra asistentă medicală cu apelativul rural de ”coana moașă”, au obținut negația doamnei și s-au aliniat trendului epocii de migrare către oraș. Au trecut 30 de ani de atunci. Între timp copiii au crescut mari, au plecat din oraș în alt oraș mai mare (deși toți râvnesc la o curte pe undeva pe la margine de oraș), au trecut 30 de ani din care ultimii doi ani i-am descris pe blog. Când am început blogul și casa și curtea și grădina și tot ce e acolo, pregăteam totul pentru o viitoare pensie care și ea este conform legislației despre care se zice că am fi votat-o noi, și se întrevede cumva peste 12 ani. Mi-am zis atunci: fac un proiect pe 10 ani să fac o locuință rurală funcțională. Dar viața uneori bate filmul și cum gânditorii au spus - ”ai grijă ce iți dorești, că se întâmplă...” Și uite așa, doi ani din proiect au trecut. Între timp, un eveniment s-a petrecut. A apărut un post în localitatea unde construiesc Area Zero. Am concurat, am obținut, plec cu serviciul acolo. Așa de.... deja-vu. A trebuit să ies din ritmul planificat pentru două cincinale, am dat pe repede înainte ca să introduc bruma de civilizație și să contribui și eu la stricarea acelui mare procent din populație, care are WC în curte și trebuie să anunț pe doamna europa ca să țină cont, că uite, eu nu mai trebuiesc să fiu numărat în acel procent care ne situiază pe primul loc la condiții proaste la capitolul existență rurală. Și am zis că sunt ca un student în anul întâi care vine sâmbăta la casa de la oraș să își procure mâncare și haine curate pentru o săptămână. În anul întâi de studii la Țara mea, cultura mea cu acte în regulă.
Și cum au mai spus și alții: mutatul la țară nu este pentru toată lumea. Trebuie să vrei, să simți, să poți, să-ți placă. Sunt condițiile de bază. Mulți dintre prietenii mei mă privesc încă folosind acea privire dojenitoare, reproșându-mi inconștiența, lipsa de maturitate, toate în replici de genul... lași tu orașul? Când toată lumea vrea comfort, vrea să locuiască la oraș, etc. Le răspund tuturor și încerc să demontez fiecare argument al lor. Comfortul se poate face oriunde ești. Depinde doar de imaginația, munca și posibilitatea ta. Dacă nu le ai nu te băga cu capu-n lemne cum se spune. Cu toate acestea, cel puțin în faza aceasta, trebuie să-mi rezerv un procent mic în care să îmi pun și eu parte din întrebări. Dacă viața mai vine cu surprize? Să ai posibilitatea să faci și pași înainte și pași înapoi, să fii pregătit mental pentru orice situație, să știi că viața trebuie trăită centimentru cu centimetru, să știm să eliminăm rutina, să fim vii. Iar pentru toate acestea trebuie să ai asumare, să ai acțiune, să știi unde este risc și unde este siguranță. Iar peste timp, alături de prietenii de pe bloguri, să putem scrie pentru nepoți un manual de migrare spre rural, unde să le explicăm copiluților metropolizați, că pruna crește în prun, că găina face ou și nu raftul de la supermarket, că broasa este în lac și nu numai în desenele animate. Și pentru ca toate acestea să se numească într-un anume fel, le-am numit AREA ZERO. Peste 8 ani am să explic ce înseamnă AREA ZERO și de ce mersul cu picioarele goale prin roua dimineții te face să te numești ...pământean!
Secvențe din capitolul ~pe repede înainte~
Montează cadă, baterie, etc.
Și gata două zile care au zburat și ele pe repede înainte. Acuma așteptăm să vină februarie, să vină martie și să ne mutăm activitatea printre răsaduri, printre flori și abia la vară să încercăm în liniște și tihnă finisaje în ordinea finanțelor și necesităților. Săptămâna viitoare voi cumpara un câine. Mă gândesc să îi pun numele Azor. Să poată purta în nume, brandul AZ de la Area Zero.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)